Am reusit sa downloadez mizeria asta de program in sfarsit. Poate asa ma apuc de scris..ceva…orice, numai sa am impresia ca vorbesc cu cineva care imi pune intrebari pertinente si de prost gust. E foarte ciudat in ziua de azi. Asta e o constatare nu o presupunere. Totodata este o constatare idioata pentru ca propozitia in sine presupune ca eu sa fi stiut cum a fost in ziua de ieri, si deci sa fiu vreun intelept, ceea ce sigur nu sunt. Pentru cei care nu s-au prins…asta e. Mda ……. Afirmatii, presupuneri, idei care nu au sens decat pe moment, epoca comunicarii libere si nesfarsite in care ne scaldam noi toti cei ignoranti de nevoie, fie ca suntem favorizati material sau nu.
Dupa acest inceput total canibalistic din punct de vedere al limbii literare, de care efectiv nu ma intereseaza, voi incepe povestea. Haha ….’’poveste’’….ce cuvant puternic. Banuiesc ca are origini dacice, sau slave, sau cine dracu mai stie ce radacini are pentru ca, cu riscul de a trezi spiritele nationaliste in voi, noi romanii am cam fost curva Europei in ultimii 2000 de ani. Poate de aia stim sa facem meseria asta asa de bine! Hahaha cat sunt de cinic! Foarte de prost gust, insa…..pe de alta parte chiar filosofic discursul. Mai ales din punct de vedere genetic.
Sa va explic de ce. Dupa cum sper ca stiti, copiii nu sunt adusi de barza, ci se nasc ca si pui vii (mereu mi-a placut expresia asta din cartile de biologie pentru ca ma facea sa ma simt uman) in urma unei reactii la nivel celular intre ovul si spermatozoid numita fecundatie. Fiecare dintre aceste 2 amprente de baza carbonica care dau nastere fiintei umane, poarta cate o semnatura ADN. Semnatura ADN e mai greu de explicat asa ca va las sa va documentati. Ideea este ca se combina 2 semnaturi ADN si se creeaza o alta semnatura ADN care imprumuta cate ceva din caracterele celorlalte doua pana devine completa. Si procesul se repeta la nesfarsit, si creeaza diversitate, practic schimb de informatie, ceea ce inseamna evolutie. Si atunci, teoretic, poporul roman ar trebui sa fie un popor de genii la cat de colorati genetic suntem (cine crede ca asta e o afirmatie rasista inseamna ca are o problema de integrare sociala). Si poate ca si suntem niste genii desi sunt ferm convins ca nu sunteti de acord cu mine.
Pana la urma…nici eu nu cred ca sunt de acord cu mine, dar in sfarsit. Pana la urma cine sunt eu sa ma judec pe mine!? Sau si mai bine spus…Cine sunt eu, punct. Aaaaaaaaaaaaa! ..raspuns simplu la intrebarea asta!…. Eu sunt …..Eu sunt un om…nu, nu….Eu sunt un barbat…nu …ahh…Eu sunt un baiat…Sunt fiul..Sunt..sunt……Gata stiu: EU SUNT DARIUS!!!…EU SUNT DARIUS!!!…..
Da, deci eu sunt Darius si vreau sa ma destainui. Am dorinta asta arzatoare de a descrie ce imi trece prin cap pentru ca nu ma simt deloc impacat cu gandurile mele. Sunt foarte tulburat, si cred ca nu am motive sa fiu tulburat insa sunt oricum. Oare unde am gresit? Oare noaptea aia mi-a schimbat intreaga viata? Oare mai apuc sa vad ce a schimbat, daca a schimbat ceva cu adevarat?…..nu stiu. Nu ramane decat sa astept. Totusi o amintire nu imi da pace, si ma impinge sa vreau sa o retraiesc, sa nu mai astept. Sa merg si sa iau ce am dobandit cu propriile puteri si ce mi se cuvine pe drept………doamne, parca vorbesc despre salariu, si nu despre ea. In ce m-am transformat?….nu nu!! NUUUUUU! TREBUIE SA IMI AMINTESC!…TREBUIE SA O REVAD LIPITA DE INTERIORUL PLEOAPELOR MELE MACAR!
Trebuie sa las ca imaginea ei sa ma faca sa ma simt iar uman. Da! Imi amintesc mirosul ei, da, si imi amintesc ca ii puteam simti gustul buzelor de la departare. Era acolo si s-a uitat in mine si a vazut tot intr-o secunda. Si partea cea mai frumoasa este ca m-a acceptat asa cum sunt, mancat de minciuna, cu ochii mici si fulgeratori si insetati de glorie. Straluceam atunci, imi amintesc bine. Nimic nu ma putea opri. Nimic in afara de mine insumi nu ma putea opri. Si ca sa ma simt si mai implinit, trebuia sa o am. Ne stiam de mult. Nu ne vedeam insa des pentru ca era oarecum tabu din punc de vedere moral.( ‘’moralitate’’: definitie proprie: mijloc psihologic scornit de mase frustrate cu functia de a ingradi natura pura umana si de a ne face sa suferim si in acelas timp sa avem o parere mai buna despre noi). Insa atunci era acolo impreuna cu restul, si ma privea. E posibil ca data fiind natura mea grandomana sa fii avut impresia ca imi dadea importanta. Si de ce nu mi-ar fi dat importanta? Toti ceilalti imi dadeaeu importanta…deci ea de ce nu?…
Am privit-o, m-a privit inapoi. Inima imi batea tare si era ciudat pentru ca de foarte mult timp nu mai avusem pieptul cald si greu in preajma unei femei. Dar ea avea ceva. Parca statea deschisa si ma poftea inauntru. Mai bine de atat nu pot sa explic. Si am decis ca da….nu trebuie pierduta ocazia. Ne-am vorbit. Ne-am tachinat, am fost complici de discutie pentru cateva zeci de minute. Am insotit-o in noapte si ne-am oprit brusc.
Nu e nimeni in jur. Ma tine de brat, in partea dreapta si ii simt carnea exact asa cum mi-am imaginat-o de atatea ori, moale, alba si obraznica. Bate vantul si cara un miros greu de metropola tixita de vapori de alcool si carburant. Luminile s-au stins si cate unu’ pierdut de gasca isi taraie strigatele bete in departare. Ei nu ii e frica pentru ca este cu mine. Imi zice ca nu trebuie sa se intample nimic intre noi. Rad manzeste si ii raspund neinteresat. Nu mai stiu ce prostie am zis. Ma opreste. Mi se opreste inima. Continui sa rad manzeste. Are palma mica in mainile mele obosite. Se apropie…respira incet si scurt, ma face sa inchid ochii involuntar. Ii simt parul pe obraz si gurile noastre se inclesteaza brusc, cald si apasat. Sarutul curge, dilata timpul si ne transoprta departe. Ne poarta exact acolo unde vrem sa fim si ne rapeste picioarele. Suntem doi ingeri de culori diferite care oscileaza intre doua lumi: lumea lor…si lumea noastra. Simtim ca daca nu ne departam unul de altul nu ne mai intorcem printre cei vii. Practic ne impingem usor unul de la pieptul celuilalt buimaci si incalziti. Eu rad manzeste si ea imi zice: ‘’A fost exact cum imi imaginam’’……’’Da…da…., m-am gandit, in seara asta sunt plin de glorie!!’’…………..
5 minute….doar 5 minute de amintiri si sunt plin de energie. Foarte ciudat ca tindem sa uitam ce este urat (‘’urat’’: definitie proprie: stare de fapt sau de spirit necesara pentru a mentine echilibrul unei persoane sau al unui obiect la nivel existential) in viata noastra si de cele mai multe ori ne aducem aminte doar de ce este frumos (‘’frumos’’: definitie proprie: stare de fapt sau de spirit necesara pentru a mentine echilibrul unei persoane sau al unui obiect la nivel existential). Poate ca este doar un mijloc de supravietuire dobandit in timp. Insa eu nu reusesc. Mie nu imi iese. Se pare ca de cele mai multe ori imi aduc aminte doar de esecuri personale, intamplari ‘’urate’’, si planuri neduse la capat. Oare de ce?….sa fie oare din cauza ca pe parcursul anilor am facut atat de multe lucruri frumoase, ca e nevoie sa imi amintesc mai mult de lucruri urate acuma ca sa calatoresc drept prin viata?…..Nu stiu!…IA SA ANALIZAM!
